Manastirea romana. Sarbatorind comunitatile spirituale ale Romaniei / The Romanian Monastery. Celebrating Romania s Spiritual Communities

de: Principesa Sofia a Romaniei

 

Publicat de: Corint

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!

Editie bilingva

Principesa Sofia este recunoscută drept călătoarea familiei regale române. Devotamentul său pentru arta fotografică nu este egalat, poate, decât de marea sa capacitate de a empatiza cu viața celor care adesea nu stârnesc interesul camerelor foto. Așa cum, pe bună dreptate, spune Adrian Cioroianu în Prefață, „lumea surprinsă în aceste minunate fotografii este una pe care majoritatea românilor, de fapt, nu o cunosc decât la suprafață – deși, se știe, Biserica este una dintre instituțiile cele mai populare și mai respectate în țară. Mulți români merg cu regularitate la biserică, mulți vizitează numeroasele mănăstiri cu valoare istorică ale țării, dar puțini sunt cei care ajung să cunoască viața din interiorul acestora”.

În pelerinajul său la cele patru mănăstiri reprezentative pentru istoria și cultura noastră, Principesa Sofia a fost găzduită timp de câteva zile atât la Horezu, cât și la Sâmbăta de Sus, Văratec și Suceava. Astfel, a putut observa și contempla, alături de comunitățile de maici sau de călugări, viața de zi cu zi a acestora – cum se gospodăresc, cum interacționează cu cei din afara sfintelor lăcașuri, serviciul religios etc. A fost mereu însoțită, nu doar de maici ori călugări, ci și de fiica sa Elisabeta-Maria (Elaz), fără să se despartă însă de aparatul foto.

Imaginile „salvate” de Principesa Sofia, care beneficiază și de explicații pe măsură, constituie adevărate fragmente de interpretare istorică și de antropologie culturală. Prin Albumul propus, Principesa Sofia aduce într-o binemeritată actualitate spiritul locului și al timpului celor patru mănăstiri ortodoxe din România, nu doar prin bunurile patrimoniale la a căror conservare contribuie zi de zi călugărițele și călugării care le locuiesc, perpetuând o tradiție de multe secole, ci mai ales prin devotamentul lor față de oameni și de Dumnezeu. Albumul realizat de Principesa Sofia este o remarcabilă demonstrație prin intermediul fotografiilor a modului în care o comunitate, mai strict sau mai lejer delimitată, poate trăi frumos, sănătos și demn în comuniune. Totodată, Albumul poate fi perceput ca dovadă materială a puternicei legături spirituale a Pricipesei Sofia cu patria tatălui său, Regele Mihai, patrie care i-a fost interzisă de regimul comunist jumătate de secol.

General
Anul 2021
Autor Principesa Sofia a Romaniei
Categorii Religie, Istoria religiilor, Carti
Colectie Istorie cu blazon
Editura Editura Corint
ISBN 9786060880004
Limba Engleza
Pagini 200 pagini
Format Cartonata

RECENZII Manastirea romana. Sarbatorind comunitatile spirituale ale Romaniei / The Romanian Monastery. Celebrating Romania s Spiritual Communities de Principesa Sofia a Romaniei

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie