Libertatea de apreciere a judecatorului in materia sanctiunilor si masurilor neprivative de libertate

Fundamentându-şi demersul ştiinţific pe multi-disciplinaritate (Psihologie şi Drept), pe experienţa sa practică de peste un deceniu în sfera probaţiunii, pe valorificarea jurisprudenţei interne şi a numeroase surse bibliografice interne şi internaţionale la care face trimitere, precum şi pe aderenţa sa intelectuală şi afectivă la evoluţia sistemului de probaţiune din România, autoarea abordează, într-o deosebit de originală şi reuşită exprimare, o temă juridică extrem de subtilă, dar de o permanentă actualitate, care vizează cel mai semnificativ moment al actului de înfăptuire a justiţiei, şi anume acela al deciziei pe care judecătorul, în singurătatea camerei de deliberare şi în acord cu propria sa libertate de apreciere, se vede obligat să o pronunţe, cu anticiparea mentală a consecinţelor hotărârii sale şi plecând de la premisa că scopul procesului penal ori scopul pedepsei poate fi atins şi prin sancţiuni sau măsuri neprivative de libertate.