Legea privind procedura insolventei persoanelor fizice. Cod 661. Actualizat la 07.05.2018

de: Codrut - Nicolae Savu

 

Publicat de: Editura CH Beck

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Data aparitiei: 17 Mai 2018

Context legislativ

După un parcurs legislativ sinuos, marcat de îndelungi dezbateri, intervenții ale Fondului Monetar Internațional și argumente pro și contra aduse de reprezentanții băncilor, ai societății civile, ai mediului de afaceri și nu numai, Legea privind procedura insolvenței persoanelor fizice a fost în sfârșit publicată în Monitorul Oficial la sfârșitul lunii iunie, urmând a intra în vigoare în termen de 6 luni (termen prorogat succesiv până la data de 1 ianuarie 2018).
Legea instituie o procedură colectivă pentru redresarea situaţiei financiare a debitorului persoană fizică, de bună-cre¬dinţă, acoperirea într-o măsură cât mai mare a pasivului acestuia şi descărcarea de datorii.

Despre lucrare

Culegerea conține Legea nr. 155/2015 în formă integrală, expunerea de motive a acesteia (care stabilește ca scop al actului normativ necesitatea existenței unor reglementări clare şi coerente care să protejeze persoanele fizice, debitori de bună-credinţă, de situaţia în care, sufocaţi de cumulul de datorii, ajung în imposibilitate de plată) și note explicative privitoare la prevederile specifice, cuprinzând, printre altele, explicații pe larg privind demararea procedurii de insolvenţă, planul de stingere a datoriilor, lichidarea activelor debitorului sau stingerea datoriei reziduale.

În plus, legea-cadru face trimiteri punctuale către articole din noul Cod civil, noul Cod de procedură civilă și noul Cod penal, care au fost introduse în culegere, pentru o viziune de ansamblu asupra normelor aplicabile în materie.

Pe lângă acestea, culegerea conține H.G. nr. 419/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice (normele sunt introduse sub articolul sau subdiviziunea de articol din Lege la care se referă pentru o utilizare mai facilă) și H.G. nr. 11/2016 privind constituirea comisiilor de insolvență la nivel central și teritorial prevăzute de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice care completează cadrul normativ al acestui domeniu.

Din cuprins

    Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice (M.Of. nr. 464 din 26 iunie 2015) H.G. nr. 419/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice (M.Of. nr. 436 din 13 iunie 2017) H.G. nr. 11/2016 privind constituirea comisiilor de insolvență la nivel central și teritorial prevăzute de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice Expunerea de motive Note explicative privitoare la prevederile specifice Corelații legislative cu NCC, NCPC și NCP
General
Anul 2018
Autor Codrut - Nicolae Savu
Categorii Drept, Drept comercial / afacerilor, Carti
Colectie La Zi
Editura Editura CH Beck
ISBN 978-606-18-0707-9
Pagini 110 pagini
Format Softcover

RECENZII Legea privind procedura insolventei persoanelor fizice. Cod 661. Actualizat la 07.05.2018 de Codrut - Nicolae Savu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie