Joy, Inc. - Cum am construit un loc de munca pe care oamenii Il iubesc

de: Richard Sheridan

 

Publicat de: Editura Publica

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Știu de ce citeşti această carte.
îţi doreşti să aduci entuziasmul acolo unde lucrezi, dar ţi se pare foarte greu, aproape imposibil.
în adâncul sufletului, ştii că există o cale mai bună de a conduce o afacere, o echipă, o firmă sau un departament. Ai ştiut-o dintotdeauna. Sunt gânduri care te năpădesc seara, chiar înainte să adormi, sau dimineaţa, înainte să deschizi ochii. Apoi, odată ce ziua începe, intenţia de a face schimbarea, de a provoca transformarea, se evaporă ca un vis nebunesc pe care nu-l mai poţi recompune.

Deşi suporţi în tăcere (sau poate nu chiar în tăcere) tortura actualei filosofii a companiei pentru care lucrezi, nu poţi renunţa definitiv la această idee. Simţi ca schimbarea este, totuşi, posibilă.

RICHARD SHERIDAN

Era și timpul ca cineva să aducă entuziasmul la locul de muncă! Richard Sheridan nu numai că a făcut-o pentru compania lui, dar ne arată şi nouă cum putem construi, în mod sistematic, un mediu organizațional mai bun, oferindu-ne sentimentul de entuziasm, prin aproape fiecare pagină din carte.

Joe Pine şi Jim Gilmore, coautori Economia experienței

Entuziasm este cuvântul potrivit pentru a descrie munca plină de energie şi creativitate a lui Richard Sheridan şi a impresionantei sale echipe de la Menlo Innovations. Joy, Inc. ne arată cum un maestru al inovaţiilor a creat o cultură organizaţională entuziastă şi ne prezintă instrumentele prin care să integrăm munca de calitate într-un proces foarte distractiv.

Jeff DeGraff, autor Innovation You

Ceea ce face ca lectura acestei cărţi să fie atât de convingătoare este faptul că Sheridan chiar a pus în practică toate lucrurile despre care scrie aici – a obţinut entuziasmul şi rezultatele dorite în afaceri – şi îţi demonstrează cum o poţi face şi tu. Sunt un tip ocupat şi am încercat să mai sar peste pagini. Nu am reuşit; cartea este prea bună. Merită toată atenţia ta, mai puţin în cazul în care nu doreşti să fii entuziasmat.

Stan Slap, autor Bury My Heart at Conference Room B

General
Anul 2014
Autor Richard Sheridan
Categorii Afaceri / Economie / Bani, Resurse Umane / Cariera, Carti
Editura Editura Publica
ISBN 978-606-722-010-0
Pagini 308 pagini

RECENZII Joy, Inc. - Cum am construit un loc de munca pe care oamenii Il iubesc de Richard Sheridan

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie