Istorii secrete (vol.12). Tainele Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918

de: Dan-Silviu Boerescu

 

Publicat de: Editura Integral

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 nu a fost doar opera marilor oameni de stat români de o parte și de alta a Carpaților (Iuliu Maniu, Ion Brătianu, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiș, Cardinalul Iuliu Hossu, Nicolae Iorga și ceilalți), a Casei Regale și a apropiaților acesteia (Regele Ferdinand I „Întregitorul”, Regina Maria, Barbu Știrbey, Martha Bibescu etc.) sau a marilor oameni de arme (cum au fost viitorii mareșali Averescu și Prezan ori generalul Traian Moșoiu). La această operă uriașă, de înfăptuire, după atâtea veacuri de luptă, a idealului unității naționale, au contribuit și o mulțime de oameni simpli, care nu au apucat să intre în cărțile de istorie și ale căror roluri, multe cu valoare de simbol le redescoperim abia acum, la celebrarea Centenarului.

Actul istoric înfăptuit la 1 Decembrie 1918 a constituit apogeul unor acțiuni politice, militare și diplomatice care, multă vreme, au fost sau sunt încă învăluite în mister, protagoniștii lor fiind unii dintre marii eroi necunoscuți sau abia intuiți ai acelor împrejurări istorice de o însemnătate vitală pentru națiunea română…

Într-un peisaj politico-istoric pestriț și, adesea, absolut imprevizibil, nu lipsesc, însă, nici controversele legate de acest act epocal care a transformat din temelii România, redevenită – din păcate, doar preț de două decenii – „Dacia Mare”…

Eroii neștiuți din decembrie 1918

Cum s-a folosit Alexandru Vaida-Voevod de masonerie pentru recunoașterea internațională a Marii Uniri

Secretele negocierilor din 1919-1920 în corespondența lui Nicolae Iorga

Armata română stârpește regimul comunist maghiar al lui Béla Kun și salvează România Reîntregită

Iuliu Maniu și Ionel Brătianu – jocuri cu mai multe strategii

Ferdinand I, al șaselea(!) unificator al „Daciei Mari”

Istoria secretă a planurilor de unire dintre România și Ungaria

Basarabia vs. Transilvania: paradoxurile Unirii din 1918

Ardelenii, bănățenii și „ciocoii regățeni” – de ce s-a opus Traian Vuia „unirii fără condițiuni”

Regina Maria, eroina națională

Momentul decisiv când Regele Ferdinand se adresează ostașilor aflați în pragul dezastrului

Reîncarnarea lui Ștefan cel Mare: Unirea Basarabiei cu Regatul României sau ce ne ascunde – intenționat! – istoriografia

General
Anul 2018
Autor Dan-Silviu Boerescu
Categorii Istorie, Istoria romanilor, Carti
Colectie Istorii secrete
Editura Editura Integral
ISBN 9786069920992
Pagini 168 pagini
Format Softcover

RECENZII Istorii secrete (vol.12). Tainele Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 de Dan-Silviu Boerescu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie