Istoria invatamantului romanesc

Instituţia păstra vechiul ei caracter strict românesc, cu „dascăli trebuincioşi”, spune anaforaua Divanului, „spre învăţătura şcolarilor mai întăi în limba patriei şi apoi în alte limbi ce se vor socoti mai folositoare”. Dar ea se osebia în două, fiind astfel nesfârşit superioară superficialei înjghebări de la Bucureşti.

De o parte, o şcoală normală, dar nu pentru pregătirea învăţăturilor, ci ca şcoală primară, în sensul celor din Ardeal, în care au a se preda: limba ţerii cu gramatica, apoi caligrafia, catehismul, aritmetica şi puţine începuturi de ştiinţi. Cursul va fi de doi ani. Învăţământul lancasterian făcea parte din program.

La şcoala înaltă, căreia i se dă titlul de Gimnasiu Vasilian, legându-1 cu o frumoasă tradiţie, se va studia timp de patru ani. Ea se sprijină întăi pe „cultura limbii vorbirii neamului, în care se fac sfintele rugăciuni, se tractarisesc toate pricinile şi care este cea mai puternică legătură spre păstrarea şi îmbunătăţirea neamului, şi însufleţirea de dragoste către patrie”. Dar se aşează alăturea latina, „maica limbii noastre”, care se predă şi în Ţara Românească…

… În general, se poate observa că scopul şcolii primare şi secundare, formând de fapt un bloc, nu e unul singur, ci dublu (afară de scopurile false ce i s-au dat), şi anume: pregătirea omului complect, care să nu se încurce în viaţă, ci s-o înţeleagă, s-o domine şi s-o sporească şi, al doilea, pregătirea omului nobil, bun, energic, dar drept, luptător, dar milos, în locul fiarei pe care o crea vechiul învăţământ pur ştiinţific şi numai real, şi care a dat, pe rând, bestia de câştig, bestia de război şi bestia de sport.

De aici, credem că trebuie să se inspire noua reformă.

De mi-ar fi dat să o înrâuresc şi eu!

N. IORGA