Introducere in studiul schimbarii organizationale

de: Lucian Sfetcu

 

Publicat de: Editura Pro Universitaria

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Această lucrare este, într-o foarte mare măsură, rezultatul studiilor doctorale în domeniul sociologiei, finalizate cu susținerea tezei cu titlul „Dezvoltarea organizațională în cadrul organizațiilor non-profit” la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

În primele trei părți ale lucrării sunt prezentate și analizate principalele teorii din sfera studiilor organizațiilor și din domeniul dezvoltării organizaționale, tipurile principale de organizații și modurile în care acestea pot fi structurate, cât și modelele principale de schimbare organizațională.

Studiul de caz prezentat în ultima parte a lucrării studiază și încearcă să prezinte într-un mod cât mai autentic în care o organizație nonprofit, furnizor de servicii sociale, finanțată în mare măsură prin proiecte europene, reușește să se dezvolte, să gestioneze resurse financiare, materiale și umane într-un context foarte dinamic în care cererea de servicii sociale este ridicată, însă finanțarea nu este una constantă și predictibilă. Studiul arată impactul pe care îl are discontinuitatea finanțării proiectelor din domeniul social asupra unui ONG, dar și modul în care acesta reușește să gestioneze și să se adapteze acestor fluctuații. Rezultatul acestui studiu constă într-o mai bună înțelegere a obstacolelor cu care se confruntă o astfel de organizație, dar și într-un set de recomandări care pot fi puse în practică în vederea dezvoltării organizaționale și obținerii unui grad mai ridicat de eficiență și de independență.

General
Anul 2021
Autor Lucian Sfetcu
Categorii Sociologie, Psiho-sociologie, Carti
Colectie Stiinte Psiho-Sociale
Editura Editura Pro Universitaria
ISBN 978-606-26-1472-0
Pagini 176 pagini
Format Softcover

RECENZII Introducere in studiul schimbarii organizationale de Lucian Sfetcu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie