Infractiuni prevazute in legi speciale. Comentarii si explicatii. Editia 6
de: Mirela Gorunescu, Norel Neagu, Mihai Adrian Hotca, Radu-Florin Geamanu, Alexandru Sitaru, Dominic George Pop
Publicat de: Editura CH Beck
314.10 Lei
Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!Magazine si preturi
Despre lucrare
Lucrarea cuprinde toate infracțiunile prevăzute în legi speciale, dintre care cele mai importante sunt analizate din punct de vedere teoretico-practic, iar celelalte sunt prezentate în extras, astfel încât practicienii și teoreticienii dreptului să aibă la îndemână un instrument foarte util de lucru.
Ediția a 6-a vine în completarea ediției anterioare, cuprinzând toate modificările legislative intervenite până în prezent, precum și o abordare aprofundată a infracțiunilor prevăzute în alte acte normative, cu accent asupra celor care privesc Uniunea Europeană.
Din cuprins
-
Infracțiuni privind regimul drogurilor și precursorilor
Infracțiuni comise în domeniul financiar-fiscal
Infracțiuni din domeniul proprietății intelectuale
Infracțiuni contra mediului și factorilor de mediu
Infracțiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
Puncte forte
-
reunirea tuturor infracțiunilor ce nu sunt prevăzute în Codul penal într-o singură lucrare
structurarea lucrării pe capitole, în funcţie de tipul de infracţiuni reglementate
ample referințe bibliografice
legislație actualizată
index alfabetic
General | |
Anul | 2023 |
Autor | Mirela Gorunescu, Norel Neagu, Mihai Adrian Hotca, Radu-Florin Geamanu, Alexandru Sitaru, Dominic George Pop |
Categorii | Drept, Penal, Carti |
Colectie | Legi comentate |
Editura | Editura CH Beck |
ISBN | 9786061813292 |
Pagini | 998 pagini |
Format | Cartonata |
RECENZII Infractiuni prevazute in legi speciale. Comentarii si explicatii. Editia 6 de Mirela Gorunescu, Norel Neagu, Mihai Adrian Hotca, Radu-Florin Geamanu, Alexandru Sitaru, Dominic George Pop
Nu exista inca nicio recenzie scrisa!