Inalta societate ... dolce vita nu cunoaste sfarsit

„Astăzi, cine are bani duce în general lipsă de stil, iar cine are stil duce în general lipsă de bani. Pe timpuri, snobismul îndeplinea o anumită funcţie, câtă vreme exponenţii înaltei societăţi impuneau un stil care merita imitat. [...].

Dar, fără modele, snobismul nu poate funcționa, iar în ceea ce priveşte bunul-gust şi bunele maniere, modelele au dispărut de mult şi astfel snobismul îşi trăieşte resemnat agonia.“

ALEXANDER von SCHÖNBURG

Un prânz pe domeniul englez din Oxfordshire a fost dintotdeauna o piatră de încercare. Aşa cum orice invitaţie la masa unui aristocrat englez este o piatră de încercare. Și pretinde disciplină de fier. Nu, în ceea ce priveşte manierele la masă şi ţinuta e cât de cât uşor să te adaptezi uzanţelor englezeşti (When in Rome, do as the Romans do!) – conversaţia, în schimb, are propriile ei legi în Anglia. Legi cu totul diferite de normele noastre continentale, unde eticheta a fost impusă, în primul rând, de geniul francez predominant în Europa la mijlocul secolului al XVIII-lea. Francezul, la rândul său, după credem că ştim, nu are umor, ci spirit, esprit. Diferenţa fiind că spiritul este preţios, superior şi uneori chiar sarcastic, în vreme ce umorul se străduieşte să rămână inofensiv.

O persoană cu umor se iubeşte pe sine şi îşi iubeşte semenii, dar poate glumi ofensator doar la adresa sa, în cel mai rău caz. Homme d’esprit nu se iubeşte nici pe sine, şi nu îşi iubeşte nici semenii şi i se potriveşte de minune cunoscuta cugetare a irlandezului Oscar Wilde: „Mai bine îmi pierd un prieten bun, decât să ratez o glumă bună!“

De ce preferă bogaţii discreţia?

Paul Allen, unul dintre întemeietorii Microsoft, şi-a comandat un submarin (galben!) la constructorul Exomos din Dubai. Contractele de vânzare pentru asemenea submarine particulare includ de obicei clauze stricte de confidenţialitate. Herald Tribune relatează că tuturor inginerilor li se explică foarte limpede că „o gură slobodă poate scufunda o navă“.

Dar într-un articol apare totuşi o scurtă relatare: „De fapt, nu am voie să vorbesc, dar vă pot da asigurări că e o adevărată operă de artă.“ Se pare că numărul submarinelor particulare din mările lumii a depăşit o sută şi se vorbeşte că şi Roman Abramovici ar avea unul. „Dacă îl găsiţi, al vostru să fie“, a replicat el arogant, când i s-a pus întrebarea.

Iar dacă încerci să afli ceva despre clienţii săi de la Bruce Jones, şeful firmei US Submarines, unul dintre producători, vei primi următorul răspuns: „Aş putea să vă dezvălui numele lor, desigur, dar după aceea ar trebui să vă împuşc, din păcate.“