Ghidul unui cuplu ocupat
de: Kathy Peel
Publicat de: Curtea Veche
28.66 Lei
Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!Magazine si preturi
În contextul crizei economice globale și al schimbării percepției asupra structurii familiei, rolul de părinte pare a fi unul ingrat, necesitând competențe din ce în ce mai diverse, dar și doze uriașe de energie, resurse financiare, idei și răbdare. Confruntat zilnic cu nevoia de a stabili sarcini, de a negocia cu copiii diferite îndatoriri, de a fixa termene și a împărți banii pentru cheltuielile familiei, părintele modern trebuie să devină un adevărat artist al administrării căminului.
De ce să nu transferăm principiile managementului din domeniul afacerilor în acela al familiei? Cu un pic de coordonare a echipei pe care o formează orice familie și cu un dram de organizare a metodelor și resurselor, orice efort casnic devine o rutină plăcută, începând cu gestionarea meniurilor și a curățeniei și terminând cu administrarea finanțelor familiei și a activităților recreative.
Supranumită „America’s Family Manager“ de către media și de către milioane de mame, Kathy Peel este autoarea a 21 de cărți, vândute în peste 2 milioane de exemplare. De asemenea, scrie regulat în mai multe publicații, inclusiv din mediul online. Compania fondată și condusă de ea, Family Manager, inițiază femei din întreaga lume în arta subtilă și solicitantă a managementului familiei.
Confruntându-se ea însăși cu numeroase provocări în viața profesională și de familie (a crescut trei copii în timp ce și-a condus afacerea de la domiciliu și a învins în lupta cu cancerul), Kathy a pus ordine în amalgamul de activități și îndatoriri casnice și, cu ajutorul soțului ei, Bill, a aplicat cu succes principii moderne de management în organizarea și conducerea „companiei“ care este familia sa. Cărțile sale redau rețeta acestui succes și expun instrumente eficiente pentru transformarea vieții de familie într-o experiență savuroasă și memorabilă.

General | |
Anul | 2015 |
Autor | Kathy Peel |
Categorii | Psihologie, Psihologia cuplului, Carti |
Colectie | Familia la Curtea Veche |
Editura | Editura Curtea Veche |
Dimensiuni | 15.0 x 22.5 cm |
Format ediție | Paperback |
ISBN | 9786065888142 |
Pagini | 280 pagini, 280 |
Titlu Original | The busy Couple s Guide to Sharing |
Traducere | Ruxandra Comșa |
RECENZII Ghidul unui cuplu ocupat de Kathy Peel
Nu exista inca nicio recenzie scrisa!