Germanofilii. Elita intelectuala romaneasca in anii Primului Razboi Mondial (Editie cartonata)
de: Lucian Boia
Publicat de: Editura Humanitas
Anunta-ma cand revine pe stoc!„Am preluat termenul de «germanofili», lansat în perioada neutralităţii, atunci cu înţeles net peiorativ, pe care îl folosesc însă fără nici o conotaţie devalorizantă sau valorizantă, relativizându-l, de altfel, şi nuanţându-l, prin punerea între ghilimele. Nuanţarea şi relativizarea se recomandă din mai multe motive. Mai întâi, chiar dacă o bună parte dintre «germanofili» – dar nu toţi – erau de formaţie germană şi în principiu înclinaţi spre Germania sau spre Austria, motivul principal care-i anima nu era atât ataşamentul faţă de Puterile Centrale, cât teama de Rusia; erau mai mult «rusofobi» decât «germanofili». în al doilea rând, printre «germanofili», opţiunea neutralităţii întrunea mai multe adeziuni decât varianta intrării în război, alături de Puterile Centrale. Intensitatea manifestărilor e de asemenea foarte diferită: sunt «germanofili» care-şi asumă categoric opinia, alţii care se exprimă prudent sau echivoc, alţii care tac pur şi simplu. Ceea ce-i aşază pe toţi în aceeaşi categorie nu e atât soluţia aleasă, cât varianta respinsă: nu vor război împotriva Puterilor Centrale.“ (Lucian BOIA)
General | |
Anul | 2014 |
Autor | Lucian Boia |
Categorii | Istorie, Istoria romanilor, Carti |
Colectie | Seria de autor Lucian Boia |
Editura | Editura Humanitas |
ISBN | 9789735043766 |
Pagini | 422 pagini |
Format | Hardcover |