Generalul Gabriel Marinescu. Intre lege si faradelege
de: Aurelian Chistol
Publicat de: Editura Cetatea de Scaun
Anunta-ma cand revine pe stoc!Până relativ recent a rămas în penumbră activitatea sa anterioară domniei de zece ani ai lui Carol al II-lea şi mai ales cariera sa militară antebelică şi activitatea în timpul Primului Război Mondial. Redeschiderea „dosarului” lui Gavrilă Marinescu aparţine lui Florin Şinca, acesta realizând o primă biografie a controversatului personaj
Iată, că istoricul Aurelian Chistol, cadru didactic al Universităţii din Piteşti, revine, prin lucrarea de faţă, asupra vieţii şi activităţii lui Gavrilă Marinescu, personalitate pe care o caracterizează ca fiind „contradictorie şi complexă”. O face cu deplin profesionalism şi acoperind multe din „petele albe” ale biografiei contursionate ale celebrului „Gavrilă”, temut, detestat, dar şi admirat de generaţia generaţia anilor ’30.
Aurelian Chistol a cercetat multe fonduri din Arhivele Militare Române, aflate la Piteşti şi cele din Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale şi din filiala judeţului Argeş, reuşind să aducă contribuţii deosebit de importante referitoare la începuturile carierei sale militare. Autorul arată cât se poate de clar că Gavrilă Marinescu a avut un parcurs standard pentru cei care au optat pentru haina militară. A urmat Şcoala fiilor de militari din Iaşi (1901-1905), prima instituţie de acest gen din istoria armatei române şi apoi Şcoala militară de infanterie şi cavalerie din Bucureşti, aflată atunci pe Dealul Spirii. A avut performanţe şcolare bune ceea ce i-a adus recunoaşteri din partea şefilor şi autorităţilor....
Prof. univ. dr. Petre Otu
General | |
Anul | 2023 |
Autor | Aurelian Chistol |
Categorii | Istorie, Istoria romanilor, Carti |
Colectie | Istorie |
Editura | Editura Cetatea de Scaun |
ISBN | 9786065376588 |
Pagini | 400 pagini |
Format | Softcover |