Galceava penalistului cu lumea (lui)
de: Valerian Cioclei
Publicat de: Editura Universul Juridic
54.87 Lei
Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!Magazine si preturi
Deși trateaza subiecte diferite din domeniul dreptului penal, toate „scrierile” din aceasta lucrare au în comun doua trasaturi caracteristice: din punct de vedere fundamental, ele reprezinta abordari critice, fie în legatura cu legislația penala, fie în legatura cu practica judiciara în domeniu; din punct de vedere formal, ele își propun sa îmbine discursul doctrinar convențional, bazat pe raționamente juridice riguroase dar, de multe ori, „aride”, cu un discurs literar, mai „suculent”, bazat pe fructificarea unor valori culturale. Am explicat aceste caracteristici, pe care le-am considerat definitorii pentru doctrina penala actuala, într-un articol care reprezinta prologul acestei lucrari. Exista, așadar, o unitate de fond și forma între textele selectate, iar punerea lor laolalta, sper ca va aduce o valoare adaugata ideilor pe care am încercat sa le promovez de-a lungul anilor.
General | |
Autor | Valerian Cioclei |
Categorii | Drept, Penal, Carti |
Editura | Editura Universul Juridic |
ISBN | 9786063914706 |
Pagini | 338 pagini |
Format | Softcover |
RECENZII Galceava penalistului cu lumea (lui) de Valerian Cioclei
Nu exista inca nicio recenzie scrisa!