Flavian. Urcusul. Volumul 3

Ceva s‑a întâmplat cu mine acolo, sus în munte, pe vârful Athonului: un fel de „metamorfoză” – o transfigurare. Parcă sunt tot eu, aşa cum eram înainte de urcuş, dar nu sunt întru totul la fel...
Nu ştiu cum să vă explic, dar acel duh de pace care s‑a pogorât peste mine după rugăciunea din biserica Schimbării la Faţă nu m-a părăsit nici până în ziua de azi. „Dumnezeu este al meu! Eu sunt al lui Dumnezeu!” – această convingere de nezdruncinat îmi dă putere în orice situaţie de viaţă, în orice problemă şi necaz...
Trebuie doar, căzând, respirând greu din cauza efortului, sfârșit de epuizare, să continui urcuşul înlăuntrul meu, urcuş lung cât viaţa întreagă, repetând la fiecare inspirare şi expirare, odată cu bătaia inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte‑mă!”.