Te-ai gândit vreodată că ar putea exista o legătură între hamburgeri și modul în care înțelegem fericirea? Tal Ben‑Shahar a făcut-o. Și a identificat patru arhetipuri: hedonistul, maratonistul, nihilistul și fericitul. Modelul s-a aflat la baza unui curs de psihologie pozitivă devenit unul dintre cele mai populare din istoria Universității Harvard.
Fii fericit! cuprinde reflecțiile, strategiile și exercițiile împărtășite de-a lungul cursului. Într-un prezent în care statisticile înregistrează un faliment emoțional direct proporțional cu prosperitatea materială și o rată a depresiei de zece ori mai mare decât acum 50 de ani, Tal Ben-Shahar consideră că avem nevoie de câteva repere solide și clare pentru a fi fericiți. Ni le oferă într-o carte pe cât de bine documentată, pe atât de accesibilă, construind, cu umor și căldură, o punte între Turnul de Fildeș al cercetărilor de specialitate și Strada Principală, pe care alergăm cu toții zi de zi.

| General | |
| Anul | 2019 |
| Autor | Tal Ben-Shahar |
| Editie | a II-a |
| Dimensiuni | 13.0 x 20.0 cm |
| Format ediție | Paperback |
| ISBN | 978-606-44-0121-2 |
| Pagini | 240 |
| Traducere | Cristina Marinela Barbu |
RECENZII Fii fericit! de Tal Ben-Shahar
Nu exista inca nicio recenzie scrisa!