Executarea silita. Hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate impotriva Romaniei

La confluenta celor 20 de ani de la data aderarii Romaniei la Conventia Europeana a Drepturilor Omului - marcati de numeroase condamnari suferite de statul roman in materia executarii silite - cu inceputurile unei noi reglementari procesual executionale ce-si reclama inca multe clarificari interpretative ce pot sustine un praxis cu adevarat eficient, e necesara o analiza retrospectiva a practicii executionale cuplata la dezideratul asigurarii conformitatii noilor reglementari cu exigentele si standardele europene.

Cunoasterea jurisprudentei Curtii Europene create in cauzele impotriva Romaniei privitoare la procedura de executare confera o perspectiva obiectiva a modului in care autoritatile nationale (puterea legislativa, executiva si judecatoreasca) au inteles sa creeze si sa sustina cadrul necesar pentru executarea hotararilor si a altor titluri executorii.

Mai mult, considerentele hotararilor Curtii, pe de o parte, constituie argumente valide pentru intelegerea evolutiei reglementarilor procesuale interne in perioada 1994-2014 si a modificarilor operate de legiuitorul roman ca urmare a neregulilor constatate de catre Curte iar, pe de alta parte, ofera repere la care este necesar a ne raporta in interpretarea si aplicarea noilor dispozitii din materia executarii silite.

Retrospectiv, condamnarile suferite de statul roman in perioada 1994-2014 releva practici executionale incompatibile cu cerintele Conventiei ce s-au perpetuat in timp, ajungandu-se, din pacate, ca, dupa 20 de ani de relatie a statului roman cu mecanismul Conventiei Europene, Curtea sa constate ca incalcarile retinute in materia executarii “ sunt consecinta unei disfunctionalitati structurale persistente” si ca, astfel, statul roman - in calitate de detinator al fortei publice - nu este capabil sa asigure un cadru adecvat pentru executarea titlurilor.

Retrospectiv, condamnarile suferite de statul roman in perioada 1994-2014 releva practici executionale incompatibile cu cerintele Conventiei ce s-au perpetuat in timp, ajungandu-se, din pacate, ca, dupa 20 de ani de relatie a statului roman cu mecanismul Conventiei Europene, Curtea sa constate ca incalcarile retinute in materia executarii “ sunt consecinta unei disfunctionalitati structurale persistente” si ca, astfel, statul roman - in calitate de detinator al fortei publice - nu este capabil sa asigure un cadru adecvat pentru executarea titlurilor.

Actual si perspectiv, alaturi de obligatia de conformare la exigentele Conventiei pe care trebuie sa se grefeze orice activitate de elaborare, interpretare si aplicare a normelor interne, condamnarile suferite de statul roman pana in prezent pot fi convertite, intelept, in oportunitati prin care pot fi transpuse si receptate la nivelul autoritatilor nationale abordari cu adevarat europene in materie pentru a se asigura o executare integrala, conforma, efectiva si cu celeritate a titlurilor executorii precum si respectarea drepturilor si libertatilor prevazute de catre Conventia Europeana.