Eugene Ionesco-Teatru,Metateatru,Autenticitate

de: Dumitru Tucan

 

Publicat de: Editura Universitatii de Vest

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Aflat la a doua ediţie, volumul Eugène Ionesco. Teatru, metateatru, autenticitate propune o relectură a teatrului lui Eugen Ionescu dincolo de etichetele care domină interpretările şi analizele dramaturgiei ionesciene. Renunţând la perspectivele limitatoare, la supralicitarea determinărilor ideologice, politice şi sociale, Dumitru Tucan demonstrează că opera acestui autor poate fi citită şi altfel, pornind de la dublul proiect al teatrului lui Eugen Ionescu: proiectul metateatral şi proiectul alegoric, oniric-existenţial.

Prezentare autor

Dumitru Tucan este lector universitar la Departamentul de Studii Românești al Facultății de Litere, Istorie și Teologie, Universitatea de Vest din Timișoara, unde predă cursuri de Teorie literară, Literatură română şi Hermeneutică literară. Volume publicate: Eugène Ionesco. Teatru, metateatru, autenticitate (Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006), Introducere în studiile literare (Editura Institutul European, Iaşi, 2007), Mémoire, histoire, témoignage. Essais sur le goulag est-européen , Szeged, Jatepress, 2014. A elaborat, de asemenea, numeroase articole ştiinţifice publicate în volume colective, precum şi în reviste românești și străine: Proza lui Dan Lungu între literatură şi sociologie , în „Antologia tinerilor scriitori” (Convorbiri literare, Junimea, Iaşi, 2008), Milan Kundera: autoreflexivitate şi rescrierea istoriei romanului european , în Dilemele identităţii. Forme de legitimare a literaturii în discursul cultural european al secolului XX (Coordonatori: Andrei Bodiu, Rodica Ilie, Adrian Lăcătuş, Editura Universităţii Transilvania, Braşov, 2011), Contexte pragmatice şi subtexte culturale. O analiză a „practicii comentariului“ în presa on-line românească actuală , în Rumänien Medialität und Inszenierung (Coordonatori: Maren Huberty, Michèle Mattusch, Valeriu Stancu, Frank & Timme GmbH, Berlin, 2013) etc.

General
Anul 2015
Autor Dumitru Tucan
Categorii Arta / Fotografie, Teatru / Dramaturgie, Carti
Editura Editura Universitatii de Vest
ISBN 9731250123
Pagini 333 pagini

RECENZII Eugene Ionesco-Teatru,Metateatru,Autenticitate de Dumitru Tucan

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie