Emotii date pe fata. Cum sa citim sentimentele de pe chipul uman
de: Paul Ekman
Publicat de: Editura Trei
Anunta-ma cand revine pe stoc!Emoţiile ne salvează viaţa, dar pot s-o şi distrugă. Ne împing să acţionăm aparent rezonabil, dar şi în moduri pe care ajungem să le regretăm. Scopul meu este acela de a-i ajuta pe cititori să-şi înţeleagă şi să-şi îmbunătăţească viaţa emoţională. Mă uimeşte că, până foarte de curând, oamenii de ştiinţă, precum şi nespecialiştii au ştiut foarte puţine lucruri despre emoţii, deşi ele joacă un rol esenţial în viaţa fiecăruia. -- Paul Ekman
Oricine va citi cartea Emoţii date pe faţă va deveni mai inteligent în privinţa vieţii sale afective. Aveţi aici ghidul perfect: vi se oferă o hartă fermecătoare, echilibrată şi bine chibzuită a universului emoţiilor umane. -- Daniel Goleman
Paul Ekman este profesor de psihologie la University of California Medical School în San Francisco şi specialist în problema expresiei emoţiilor şi a minciunii, autor a numeroase cărţi pe aceste teme.
General | |
Anul | 2019 |
Autor | Paul Ekman |
Categorii | Psihologie, Psihologie practica / aplicata, Carti |
Colectie | Psihologia pentru toti |
Editura | Editura Trei |
ISBN | 9786064006769 |
Pagini | 346 pagini |
Format | Softcover |
Traducator | Silviu Gherman, Mihaela Costea |