Dumnezeiescul urcus. Talcuire la Cuviosul Teognost

de: Arhimandrit Emilianos Simonopetritul

 

Publicat de: Editura Sfantul Nectarie

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!

"Volumul de față cuprinde tâlcuirea lui Gheronda Emilianos, făcută in primavara anului 1987, la capetele Cuviosului Teognost Despre faptuire, contemplatie si preotie. Ea se adaugă firesc și necesar la talcuirile Părintelui Emilianos deja editate, fiind întemeiată, în bună măsură, pe experiența sa personală și făcută cu scopul de a transmite învățătura patristica fiilor săi duhovnicesti, monahii Sfintei Mănăstiri Simonos Petras și monahiile Sfintei Mănăstiri Ormylia, dar și pentru a-și tăinui trairile personale în spatele cuvintelor Părinților.

În tâlcuirea sa, Gheronda Emilianos îl urmează pe Cuviosul Teognost, dar și învățătura Bisericii noastre despre preotia generală, adăugând și trăirile sale personale, prilejuite de intâlnirile sale tainice cu Sfântul Duh și de împărtășirea sa cu Trupul și Sângele lui Hristos la slujirea aproape zilnică a Dumneiestii Liturghii.

Gheronda se referă la făptuirea și la contemplația cu care trebuie să se împodobească atât fiecare credincios, în calitatea sa de preot, cât mai cu seamă preotul, care are preotia sacramentală."

Arhim. Elisei

General
Anul 2020
Autor Arhimandrit Emilianos Simonopetritul
Categorii Religie, Ortodoxie, Crestinism, Povatuiri duhovnicesti, Carti
Editura Editura Sfantul Nectarie
ISBN 9786068840161
Pagini 274 pagini
Format Softcover
Traducator Ierom. Agapie Corbu

RECENZII Dumnezeiescul urcus. Talcuire la Cuviosul Teognost de Arhimandrit Emilianos Simonopetritul

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie