Drept comercial roman. Teoria generala, intreprinderea si insolventa

de: Gheorghe Piperea

 

Publicat de: Editura CH Beck

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Despre lucrare

Etimologic, comerţul este înţeles ca schimb de valori economice, reciproc avantajos. Din punctul de vedere al teoriei economice, comerţul înseamnă circulaţia mărfurilor şi a serviciilor de la producător (industrie, agricultură, IT) la consumatorul final. În schimb, din punctul de vedere al teoriei generale a dreptului, conotaţia cuvântului „comerţ” acoperă toate relaţiile sociale generate de extracţia, recoltarea, fabricarea şi circulaţia materiilor prime şi a materialelor, producţia de mărfuri şi prestarea de servicii, valorificarea „resurselor” umane în aceste procese, circulaţia mărfurilor şi a serviciilor către consumatorul final, crearea, stocarea şi exploatarea informaţiilor, inclusiv a bazelor de date (IT) şi, mai ales, intermedierea în toate aceste procese. Pe scurt, din punct de vedere juridic, comerţul înseamnă întregul itinerariu al mărfurilor de la producător la consumator.

Comerţul, indiferent de accepţiunea care i se dă, este esenţial pentru societate. Fără comerţ, care înseamnă încredere reciprocă între cei care participă la schimbul economic, cooperarea între oameni nu ar fi posibilă, iar fără cooperare, lumea în sine, umanitatea, aşa cum o cunoaştem, nu ar mai putea exista.

Dreptul comercial înseamnă totalitatea raporturilor juridice dintre comercianţi şi a obligaţiilor rezultate din exerciţiul comerţului. Având în vedere importanţa comerţului pentru societate, dreptul comercial se impune ca reglementare într un stat democratic.

Recomandare din aceeași tematică:

    Contracte și obligații comerciale Protecția consumatorilor în contractele comerciale

Din cuprins

    caracteristicile esenţiale ale faptului economic şi principiile fundamentale ale dreptului comercial comerciantul persoană fizică comerciantul persoană juridică entităţile colective fără personalitate juridică care organizează întreprinderi şi entităţile asimilate comercianţilor întreprinderile publice caracteristicile definitorii ale societăţii comerciale constituirea societăţii comerciale funcţionarea societăţilor comerciale drepturile şi obligațiile aferente calităţii de asociat dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale principiile fundamentale ale procedurii insolvenței creanţele în procedura insolvenței efectele deschiderii procedurii insolvenței reorganizarea judiciară închiderea procedurii insolvenței

Puncte forte

    reprezintă un ghid de evitare a ambiguităților și a confuziei generate de legislația schimbătoare și practica judiciară neunitară ordonează materia în funcție de evoluțiile legislative și jurisprudențiale recente tratează extensiv problematica funcţionării societăţilor comerciale, precum şi pe cea a insolvenţei întreprinderii

Despre autor

Gheorghe PIPEREA este profesor dr. al Facultății de Drept din cadrul Universității din București, partener coordonator al SCA „Piperea & Asociații”.

General
Anul 2020
Autor Gheorghe Piperea
Categorii Drept, Drept comercial / afacerilor, Carti
Colectie Beck Handbook
Editura Editura CH Beck
ISBN 9786061809813
Pagini 752 pagini
Format Cartonata

RECENZII Drept comercial roman. Teoria generala, intreprinderea si insolventa de Gheorghe Piperea

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie