Dovada lucrurilor nevazute. Ortodoxia si fizica moderna
de: Lazar Puhalo
Publicat de: Editura Theosis
Anunta-ma cand revine pe stoc!Fizica, asemenea Ortodoxiei, crede în evidenţa lucrurilor nevăzute. Ea exprimă inefabilul şi dovedeşte, prin experienţă, existenţa acelor lucruri care nu pot fi măsurate.
Arhiepiscop Lazăr Puhalo
Cititorii pot descoperi cu ușurință în Arhiepiscopul Lazăr Puhalo un îndârjit căutător. Viul căutării îi invit să guste și pe cititorii acestui volum, discernând cu propria lor judecată și sensibilitate și aducându-și astfel contribuția în cercetarea întru laboratorul Bisericii privind întrezărirea Creatorului prin „transparența” creației. Credem că smerita vigoare duhovnicească a Ortodoxiei, favorizând o poziție de echilibru ca răspuns eficient la diferitele tendințe ideologice care bântuie societatea actuală, poate întregi în chip fericit conștientizarea mai deplină ca oricând a limitelor științelor (a existenței unui orizont al cunoașterii științifice de unde începe realul îndepărtat, inaccesibil, al „celor nevăzute”) către configurarea unui om contemporan mai atent la Taina care îl înconjoară.
Pr. Răzvan Ionescu
Responsabil al direcţiei „Teologie şi ştiinţă” în cadrul Centrului Ortodox de Studii şi Cercetări „Dumitru Stăniloae” din Paris.
General | |
Autor | Lazar Puhalo |
Categorii | Religie, Ortodoxie, Crestinism, Povatuiri duhovnicesti, Carti |
Editura | Editura Theosis |
ISBN | 9786069547663 |
Pagini | 168 pagini |
Format | Softcover |