Douasprezece daruri pentru Mos Craciun
de: Mauri Kunnas
Publicat de: Editura Cartea Copiilor
Anunta-ma cand revine pe stoc!Ce-ar fi să pregătească el un cadou chiar pentru Moș Crăciun? Da, dar ar trebui să fie ceva cu adevărat special. Dacă i-ar face Moșului câte o surpriză în fiecare zi care a rămas până la Crăciun? se sfătuiește Ville cu cățelul său, Rekku. Ar reuși să-l facă fericit zi de zi pe Moșul, ca să-i fie mai ușor cu pregătirile. Să născocească douăsprezece surprize… O, ce amuzant va fi!
Micul Ville e chiar mic, nici nu merge încă la școala de spiriduși. Dar la suprize pentru Moșul se pare că e foarte priceput. Cum să nu-i placă Moșului să-i facă altcineva ordine în birou? Sau să aibă un patinoar chiar în fața ușii? Sau să primească un pisoi înfășurat în fire de lână (sau un ghem cu un pisoi înăuntru, depinde) ori să guste firimiturile care au mai rămas dintr-o turtă-dulce delicioasă? Moșul va fi foarte fericit de Crăciunul acesta. (Și, copii, se spune corect surprize.)
Micul Ville va ajunge cu siguranță un spiriduș de nădejde când va fi mare, iar pentru noi, cititorii, povestea sa e un bun prilej de a ne aminti să fim buni – tot anul, nu doar de Crăciun – și, când dăruim ceva, s-o facem sincer și din toată inima.
Cartea este și din punct de vedere tehnic foarte generoasă, fără compromisuri, așa cum trebuie să fie o carte despre Crăciun: format mare, copertă cartonată lucioasă, hârtie de interior mai groasă, rezistentă și cretată. Moșul are mereu grijă ce pune în sacul de cadouri.
General | |
Anul | 2023 |
Autor | Mauri Kunnas |
Categorii | Carti pentru copii, Povesti, Carti |
Editura | Editura Cartea Copiilor |
ISBN | 9786068996950 |
Pagini | 44 pagini |
Format | Cartonata |
Traducator | Sigrid Crasnean |