Depasirea crizelor existentiale

de: Konstantin V. Zorin

 

Publicat de: Editura Sophia

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Oricare dintre noi și‑ar dori o viaţă senină şi plină de bucurii. Din păcate, realitatea este cu totul alta: dificultăţile necontenite şi loviturile neprevăzute ale destinului ne pun mereu în faţa unor crize la care nu ne‑am fi așteptat – iar când problemele presează din toate părţile şi puterile sunt pe terminate, câteodată e foarte greu să mai găseşti soluţii pentru a ieşi cu bine la liman.
Cartea de faţă a lui Konstantin Zorin, medic internist şi psiholog, binecunoscut deja cititori­lor români prin numeroasele sale cărţi (printre care: Alinarea suferințelor trupești prin mijloace du­­hov­ni­cești, Ce ne împiedică să fim cu Dumnezeu, Păcatele tinereții și sănătatea familiei, De ce suferă copiii etc.), ne propune soluţii lucide şi atitudini corecte, fun­damentate psihologic şi duhovniceşte, pentru depășirea impasurilor şi eliberarea de anxietăţi.
***
Nu te strădui să alungi răul care este în tine.
Mai bine deschide uşa ca să laşi înăuntru lumina –
iar lumina este Hristos.
Să aprindem lumina, şi întunericul va pleca singur.
(Cuviosul Porfirie Kavsokalyvitul)
General
Anul 2021
Autor Konstantin V. Zorin
Categorii Religie, Ortodoxie, Crestinism, Psihoterapie ortodoxa, Carti
Colectie Psihoterapia Ortodoxa
Editura Editura Sophia
ISBN 9789731367798
Pagini 160 pagini
Format Softcover

RECENZII Depasirea crizelor existentiale de Konstantin V. Zorin

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie