DCLR - Dictionar de cuvinte livresti in limba romana

de: Mihaela Popescu

 

Publicat de: Editura Letras

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
DCLR este primul dicționar de acest gen din literatura românească de specialitate.

Lucrarea satisface dorința de cunoaștere lexicală a unui public larg și variat, de la utilizatorii obișnuiți la studenți, elevi și profesori din mediul universitar şi preuniversitar. DCLR urmărește să facă cunoscute cuvinte și sensuri considerate specifice limbajului livresc, elitist, erudit, atât prin intermediul definițiilor din dicționar, cât și prin reperarea acestor lexeme în principalele dicționare explicative și de neologisme actuale.

De asemenea, datorită studiului științific introductiv, DCLR răspunde întrebărilor cercetătorilor lingviști, privitoare la statutul în limbă al acestei categorii de cuvinte.

Prin urmare, DCLR este un dicționar a cărui prezență este necesară în fiecare bibliotecă.

Dicționarul de față conține 1595 cuvinte livrești. Alcătuirea acestuia își propune, realizarea unei radiografii a situației acestor elemente în principalele dicționare explicative și normative actuale, din perioada 2005–2016. Consecință a fișării respectivelor dicționare, DCLR evidențiază felurile în care au fost tratate aceste cuvinte din punctul de vedere al apartenenței la clasa cuvintelor livrești în dicționarele respective, între care există, uneori, diferențe notabile.

Dicționarul aduce în atenția utilizatorilor sensul acestor lexeme și, ca urmare, face cunoscute unui public mai larg atât existența, cât și înțelesul acestora, precum și faptul că ele aparțin unui stil de exprimare erudit, elitist.

Un dicționar de acest tip este dificil de elaborat. Redactarea sa presupune un proces permanent de selecție și aducere la zi, proces în egală măsură complex și delicat, deoarece, pe lângă datele criteriile amintite mai sus, intervine, în mod inevitabil, idiolectul autoarei. De asemenea, trebuie luat în calcul faptul că, eventuala apariție a unor ediții noi ale dicționarelor excerptate, înainte de publicarea DCLR (cum ar fi, de pildă, viitoarea ediție a DOOM), ar putea conduce la mici neconcordanțe între lucrarea de față și acestea din urmă.

General
Anul 2021
Autor Mihaela Popescu
Categorii Dictionare / Ghiduri, Dictionare specializate, Carti
Colectie Dictionare fundamentale
Editura Editura Letras
ISBN 9786060714385
Pagini 232 pagini
Format Cartonata

RECENZII DCLR - Dictionar de cuvinte livresti in limba romana de Mihaela Popescu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie