Cuvinte de folos, cuvinte de invatatura, cuvinte de mangaiere ale staretilor, batranilor si marilor duhovnici ai Ortodoxiei actuale

de: Razvan Bucuroiu

 

Publicat de: Editura Lumea credintei

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Este o antologie de istorisiri, evocări, cuvinte de duh, sfaturi duhovniceşti, întrebări şi răspunsuri, apoftegme şi minuni patristice din viaţa Bisericii, în 190 de pagini. Lucrarea vorbeşte despre virtuţile omeneşti care înalţă pe oameni la Dumnezeu, despre războiul necontenit al omului cu duhurile răutăţii şi despre prezenţa lucrătoare şi iubitoare a lui Dumnezeu în viaţa trăitorilor de Duh Sfânt din istoria Bisericii timpurii.Citind această carte, intrăm în atmosfera de har a veacurilor sfinte, în care iubirea de Dumnezeu şi părăsirea acestei lumi erau începuturile unui drum minunat în raiul interior, acolo unde Dumnezeu-Cuvântul vorbeşte cu oamenii şi le dăruieşte Trupul Său euharistic în Sfânta Liturghie. E o lume a însingurării sfinte şi a vorbirii cu lumea întreagă prin rugăciune, a smereniei şi slavei răstignite a pustiei, o lume de virtuţi şi de cădere, de întoarcere la esenţe, dar mai ales o lume a căutării sincere, a uceniciei în har şi a simţirii lui Dumnezeu.
General
Anul 20123
Autor Razvan Bucuroiu
Categorii Religie, Ortodoxie, Crestinism, Povatuiri duhovnicesti, Carti
Editura Editura Lumea credintei
ISBN 9786306562015
Pagini 190 pagini
Format Softcover

RECENZII Cuvinte de folos, cuvinte de invatatura, cuvinte de mangaiere ale staretilor, batranilor si marilor duhovnici ai Ortodoxiei actuale de Razvan Bucuroiu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie