Cristos totul in toate. Congregatia inimii neprihanite

de: Ioan Cristescu, Maria‐Ionela

 

Publicat de: Editura Tracus Arte

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Toți cei care au avut în mână volumul Lepădarea de sine pentru a trăi în Cristos: Viciile, mă întreabă de ani de zile dacă nu avem o carte sub tipar și despre „calități”. Primului care m‐a întrebat, un istoric, i‐am răspuns scurt și tăios atunci, cu mulți ani în urmă: „Nu, din păcate aici suntem dotați numai cu vicii, nu cu virtuți, calități nu avem! Până vom avea, va mai trece ceva vreme!” L‐am dezamăgit, pentru că nu știam atunci că ele, Calitățile existau, că fuseseră scrise pe hârtia inimii tot în pușcărie, ca și Viciile, de către aceeași persoană umilă, dar puternică în insignifianța ei, și despre care, Președintele Academiei Române, Dl. Acad. prof. dr. Ioan Aurel POP, în prezentarea succintă la volumul Te rog, eliberează‐ne!, compus de Sora Ionela în detenție afirma: „Este o revărsare de smerenie în aceste versuri, dar mai ales de generozitate, de bunătate și de iubire, un dar făcut nouă de o inimă neprihănită, cu misiunea încheiată pe acest pământ.” Aceeași apreciere, extrapolând, o aplicăm și volumului de față izvorât și el, ca și cele precedente, din meditație și din tăcere adâncă, înălțându‐ne, prin verbul lor ‐ precum tot ilustrul academician subliniază ‐ din lumea noastră de ‘umbră și vis’ spre lumea vieții eterne. Amin.

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu

General
Anul 2022
Autor Ioan Cristescu, Maria‐Ionela
Categorii Religie, Ortodoxie, Crestinism, Carti
Editura Editura Tracus Arte
ISBN 9786060233633
Pagini 410 pagini
Format Softcover

RECENZII Cristos totul in toate. Congregatia inimii neprihanite de Ioan Cristescu, Maria‐Ionela

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie