Cristos si cultura

O lectură obligatorie pentru oricine dorește să înțeleagă interacțiunea dintre credința creștină și societatea în care trăim.

H. Richard Niebuhr:

„Tipurile principale de etică creștină, din această perspectivă teologică, sunt așadar: (1) tipul noii legi, (2) tipul legii naturale, (3) tipul sintetic sau arhitectonic, (4) tipul dualist sau oscilatoriu și (5) tipul conversionist. ”

Tipul legii noi [Cristos împotriva culturii]

„Creștinismul noii legi este reprezentat în Noul Testament de prima evanghelie. O trăsătură specifică a felului în care prezintă moralitatea creștină este antiteza radicală între legea lui Dumnezeu, așa cum era ea cunoscută prin cultura ebraică, și legea proclamată prin Isus Cristos.”

Tipul legii naturale [Cristosul culturii; tipul adaptaționist]

„La cealaltă extremă a tipului noii legi, dar puternic înrudit cu el în anumite privințe, stă tipul legii naturale. Probabil că acest tip ar trebui numit tipul cultural, deoarece natura este cunoscută numai prin cultură ...”

Tipul arhitectonic [Cristos deasupra culturii]

„Cel mai strălucit reprezentant individual în istoria creștinismului este Toma din Aquino, iar, ca reprezentant social, Biserica Romano-Catolică modernă. Sinteza pe care Toma o realizează între legea naturală și legea nouă, între valorile lumii de aici și cele ale lumii de dincolo, între imperativele culturii și cele ale Evangheliei este prea cunoscută pentru a mai necesita comentarii extinse.”

Tipul oscilatoriu [Cristos și cultura în relație paradoxală]

„Dacă imaginea parabolică presupusă în cazul tipului anterior este cea a catedralei gotice, simbolul care desemnează acest tip este cel al pendulului; fiecare mișcare într-un sens este ajustată de un impuls în sens opus, ca nu cumva să meargă prea departe.”

Tipul conversionist [Cristosul care transformă cultura]

„Acest tip este similar cu cel al noii legi prin aceea că face din Evanghelie punctul de pornire, dar funcția Evangheliei nu este gândită în sensul întemeierii unei noi societăți, ci transformarea celei existente. Această convertire presupune o revoluție radicală, în ultimă instanță metafizică și morală în natura ei, iar aici survine deosebirea de modelul legii naturale.”