Constantin Lucaciu - o figura istorica necunoscuta

de: Adriana Zaharia

 

Publicat de: Editura Scoala Ardeleana

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
...Tabloul acesta la care închipuirea-mi se oprește cu drag și cu sete îmi arată legătura dintre veacurile apuse și dintre zilele de astăzi, bogate și unele și altele în primejdii, dar bogate și în fapte mari, îmi arată legătura tainică a sângelui și a destinului, care îndeamnă fără odihnă a ne căuta unii pe alții, oricât am fi de împrăștiați și despărțiți, a ne cutremura unii de durerile celorlalți – legătura din care izbucnește acum și totdeauna până la desăvârșita-i înfăptuire dorul nostru al tuturor de a ne vedea uniți sub o singură stăpânire, care să fie a noastră: o țară și un popor!

Ceasul se apropie, întreg trecutul nostru ne vorbește prin glorioasele-i ca și prin dureroasele-i amintiri, Școala ne-a aprins făclia conștiinței călăuzitoare, Bisericile se deschid pentru binecuvântarea și pentru prăznuirea zilei mari, iar mândra noastră Armată, pregătită ca niciodată, așteaptă doar ca goarna să sune semnalul celei mai minunate dintre sărbători....

O, sfântă Românie, ce mare și glorioasă te prevăd! (Constantin Lucaciu)

* * *

Departe de a fi o biografie romanțată, noutatea acestui studiu constă în maniera obiectivă, rece, pe alocuri distantă, cu care Adriana Zaharia (jurnalistă cu pregătire istorică, doctorandă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu o lucrare despre dr. Vasile Lucaciu) valorifică materiale din presa maghiară pentru prima oară traduse în limba română, reinterpretează documente ignorate de cercetători, pregătind astfel lectura interesantului studiu Biserica, Școala și Armata publicat de Constantin Lucaciu în 1915 la București. Nu mai puțin interesant este Un smerit memoriu (1904), un curajos proiect, cu aparențe de legalitate, în fond subversiv, de mobilizare a „uriașei armate de preoți și învățători” din Transilvania începutului de secol 20.

Constantin Lucaciu – o figură istorică necunoscută se citește ca un scenariu de film, ca o revistă a presei, ca un dosar de urmărire operativă a fostei Securități comuniste, atât de minuțios întocmit, încât ai impresia că nu lipsește nimic din ceea ce era necesar pentru ca, la sfârșitul lecturii, datorită acestei interesante formule de cercetare, a textelor incitante cuprinse între cele două coperți, „fratele Constantin”, cu figura lui de ascet medieval, înfășurat în mantia comandată de la Roma, romantic ca mod de manifestare publică, cartezian prin modul de gândire, încetează să mai fie un personaj obscur, „o figură istorică necunoscută”, recăpătându-și aura conferită de un ziarist maghiar, desigur în zeflemea, de „Vultur valah”. Evident, cu o trimitere directă, la deja celebrul lui frate dr. Vasile Lucaciu, supranumit „Leul de la Șișești”, poreclă însoțită întotdeauna de o discrete undă de ironie și dispreț de adversarii lui, români și maghiari. (D. Păcuraru)

* * *

Despre Constantin Lucaciu istoriografia a reținut că a fost fratele dr. Vasile Lucaciu, un preot la fel ca majoritatea preoților uniți de dinainte și mai ales de după Memorandum. Frunzărind presa vremii, constatăm că a fost mai mult decât atât. El se înscrie în rândul aparent insignifianților „propagandiști” foarte apropiați de popor, de enoriașii pe care a încercat, și în bună parte a reușit, să-i așeze la temelia luptei pentru emancipare națională și culturală.

Dacă fratele Vasile își luase sarcina de a realiza legături politice la nivel înalt – audiențe la regele Carol I, misiune diplomatică la Roma, interviuri în presa internațională, misiune diplomatică în Statele Unite ale Americii, Constantin se va concentra pe realizarea unor „structuri teritoriale” apte să susțină activitatea elitelor culturale și politice. S-ar părea că avea un talent oratoric comparabil cu al fratelui Vasile. Predispus la sacrificii, neavând familie, se pune cu toată ființa sa în slujba cauzei naționale, dar nu prin discursuri goale de conținut, ci prin acțiuni concrete. Se dovedește un bun organizator. Se implică în organizarea de reuniuni religioase, a învățătorilor, a femeilor, susține tinerii studioși. În același timp are o intensă activitate politică. Participă la campaniile electorale. Îl regăsim printre consilierii Comitatului Satu Mare. Ca marii lideri ai românilor ardeleni, este urmărit de autorități, amendat, condamnat la închisoare.

Cu puține date despre viața și activitatea lui, ignorat de cercetători, spicuind presa vremii, în special cea de limbă maghiară, încercăm să schițăm pas cu pas un portret destul de fidel al celui care a fost Constantin Lucaciu. (Adriana Zaharia)

* * *

CUPRINS

Constantin Lucaciu – o figură istorică necunoscută

Documente

CONSTANTIN LUCACIU

Un smerit memoriu Către Înalt Preasfințiții Arhierei, Episcopi diecesani și Arhiepiscop și Mitropolit. Precum și către preoții și poporul credincios din Provincia Mitropolitană Greco-Catolică Alba-Iulia și Făgăraș

CONSTANTIN LUCACIU

Biserica, Școala și Armata. Factorii vieței naționale și de stat

Cuvânt înainte

Biserica

Școala

Armata

D. PĂCURARU, Postfață

INDEXUL DOCUMENTELOR

INDEX

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

FOTOGRAFIE din Statele Unite ale Americii cu preotul Constantin Lucaciu

General
Anul 2021
Autor Adriana Zaharia
Categorii Diverse, Dezvaluiri si documente, Biografii / Memorialistica, Carti
Colectie Scoala Ardeleana de Istorie
Editura Editura Scoala Ardeleana
ISBN 9786067977165
Pagini 434 pagini

RECENZII Constantin Lucaciu - o figura istorica necunoscuta de Adriana Zaharia

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie