Congresul de pace de la Paris (1856): prefaceri europene, implicatii romanesti

La 18/30 martie 1856, plenipotenţiarii europeni, întruniţi la Paris, iscăleau tratatul ce punea capăt războiului Crimeii, expresia cea mai convulsivă a crizei orientale de la mijlocul secolului al XIX-lea. Franţa napoleoniană, mai mult decât oricare altă putere continentală implicată în conflict, putea jubila: primul Bonaparte, înfrânt şi alungat din ţară cu concursul decisiv al Rusiei lui Alexandru I, era acum răzbunat de propriul nepot, Napoleon III, ajuns în fruntea celui de-al doilea imperiu, şi de propriul fiu natural, Alexandre Walewski, care, în dubla-i calitate de ministru de externe al Franţei şi de preşedinte al Congresului de pace, parafa anularea statutului de jandarm al Europei, recunoscut până atunci Rusiei lui Alexandru I, Nicolae I şi Alexandru II.