Configurarea reflexului antropologic al spectacolului. Curs al istoriei teatrului prin mentalul colectiv contiguu
de: Cristian Stamatoiu
Publicat de: Editura Scoala Ardeleana
Anunta-ma cand revine pe stoc!Ilustrația copertei I: artdesign de Maria-Lia Stamatoiu, pe baza unei fotografii a autorului surprinzând chipul lui Dionysos de pe un vas de alabastru expus la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș
Pascal scria: „e mult mai frumos să știi ceva despre tot, decât să știi totul despre ceva: această universalitate e cea mai frumoasă”. În Occident atracția pentru perspectiva panoramică a dispărut în favoarea privirii microscopice și a examinării detaliului. Cărțile lui Mircea Eliade n-au fost ele criticate mai ales în numele acestui proces intentat unui vechi spirit de „enciclopedist” de către agresiva armată a „specialiștilor”? Deși educat în România, această deschidere nu îmi e personal familiară, dar îi resimt necesitatea formatoare și admit valoarea pedagogică. Privirea panoramică revelă relieful geografic al unui domeniu, cea microscopică, secretele sale geologice. Tinerii debutanți câștigă explorând larg, cercetătorii obstinați reducându-și extinderea viziunii. Aceasta-i alternativa. Cristian Stamatoiu îndrăznește să propună o perspectivă vertiginoasă asupra teatrului. Un asemenea curaj, azi rar, unic, merita salutat. El se constituie în ghid și ne invită la o călătorie pe care nu o mai îndrăzneam și care, sper, nu-și va rătăci cititorii. Să îndrăznim să-i urmăm pariul! (GEORGE BANU, Profesor de studii teatrale la Sorbona – Paris, Președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru)
* * *
General | |
Anul | 2022 |
Autor | Cristian Stamatoiu |
Categorii | Sociologie, Arta / Fotografie, Teatru / Dramaturgie, Antropologie / Etnologie, Carti |
Editura | Editura Scoala Ardeleana |
ISBN | 9786067978605 |
Pagini | 462 pagini |