Codul rutier. Actualizat la 6 februarie 2017

de: Mircea Ursuta

 

Publicat de: Editura Universul Juridic

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!

Include noua Procedura de ridicare a vehiculelor, intrata in vigoare la 21 ianuarie 2017, si Decizia ICCJ nr. 4/2017


Legislatia rutiera a suferit modificari importante in perioada scursa de la aparitia ultimei editii a prezentei lucrari (iulie 2016), modificari pe care le-am inserat in text si pe care le-am prezentat in sinteza in studiul introductiv.

Cea mai importanta modificare vizeaza intrarea in vigoare la 21 ianuarie 2017 a H.G. nr. 965/2016, publicata in M. Of. nr. 1035 din 22 decembrie 2016, prin care se reglementeaza o procedura nationala de ridicare a autoturismelor stationate neregulamentar. Aceasta hotarare de guvern are la baza un proiect lansat in dezbatere publica la data de 24 iunie 2016, proiect care se regaseste in editia anterioara (iulie 2016) a prezentei lucrari, textul final fiind complet diferit fata de cel prezentat in dezbatere publica – in studiul introductiv se gaseste o scurta analiza a acestor modificari legislative.

De asemenea, a fost pronuntata Decizia nr. 4/2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in mecanismul hotararii prealabile, prin care s-a stabilit ca procesul-verbal privind sanctionarea depasirii limitei de viteza poate fi intocmit si de catre un alt politist decat operatorul radar.

La fel ca in cazul editiilor precedente, am incercat sa imbunatatim prezenta lucrare, astfel incat aceasta sa constituie un instrument util de lucru pentru practicienii dreptului, dar si pentru orice cetatean ce este confruntat cu o problema de aplicare a legislatiei rutiere.

Am pastrat, la final, tabelul care cuprinde o sinteza a aplicarii normelor rutiere in materia constatarii contraventiilor la regimul rutier.

Tabelul este util atat politistilor rutieri care sunt chemati sa constate contraventii rutiere, cat si persoanelor sanctionate, care pot verifica foarte rapid daca incadrarea juridica facuta de agentul constatator este cea corecta.

Practic, tabelul cuprinde, in ordine alfabetica, incalcarile normelor rutiere, temeiul de drept al sanctiunilor, cuantumul amenzii si eventualele sanctiuni complementare ce urmeaza a fi aplicate – puncte de penalizare, suspendarea dreptului de a conduce, retinerea certificatului de inmatriculare etc. Ultima coloana indica valabilitatea dovezii de circulatie in ipoteza aplicarii unei sanctiuni complementare mai grave.

General
Anul 2017
Autor Mircea Ursuta
Categorii Drept, Legislatie, Carti
Editura Editura Universul Juridic
ISBN 978-606-673-985-6
Pagini 312 pagini

RECENZII Codul rutier. Actualizat la 6 februarie 2017 de Mircea Ursuta

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie