Ce-am mai râs! O poveste serioasă

 

Publicat de: n/a

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!

Evan Nazarenus, profesor universitar, se întoarce acasă după două luni petrecute la o şcoală de vară în Nebraska, nerăbdător să petreacă câteva săptămâni împreună cu soţia şi cei doi copii în Clovis, un orăşel în care fratele său are o locuinţă de vară. Dar, la scurt timp după ce sosesc pentru mult aşteptata vacanţă, Swan, soţia lui Evan, îl anunţă că este însărcinată şi că nu el este tatăl viitorului copil. Această veste îl şochează şi îl îndurerează profund pe Evan, însă, de dragul copiilor, el decide să păstreze tăcerea. Dar un secret de familie de un asemenea calibru e greu să fie ascuns privirilor iscoditoare cu care sunt întâmpinaţi nou-veniţii de către locuitorii oraşului.
Ce-am mai râs! este o dramă de familie tulburătoare, ale cărei personaje, oameni obişnuiţi puşi într-o situaţie-limită, sunt conturate cu mare sensibilitate de William Saroyan, unul dintre cei mai mari prozatori ai secolului XX.

 

William Saroyan este laureat al Premiului Pulitzer.

 

Din creaţia sa, la Editura Litera a mai apărut volumul Tânărul neînfricat de la trapezul zburător şi alte povestiri.

 


Clasici moderni Litera pune laolaltæ scriitori moderni ale căror opere au devenit deja repere clasice. Cele mai importante, mai provocatoare, mai emoționante, mai revoluționare opere din ultimii 125 de ani – cărți care vor continua să fie citite de la o generație la alta.

General
Colectie Clasici Litera
Anul 28 feb. 2017
Dimensiuni 107 x 177
ISBN 978‑606‑33-1447-6
Pagini 208
Format Cartonata
Traducator Virgil Stanciu

RECENZII Ce-am mai râs! O poveste serioasă

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie