Ce se afla de cealalta parte a lumii

de: Zeynep Sevde, Kerimgan Akduman

 

Publicat de: Editura Niculescu

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!

În partea de jos a hărţii, în Antarctica, acolo unde pinguinii merg încet, legănându-se, vei găsi, printre ghețari, un oficiu poștal. Dacă mergi prin spatele acestuia și te îndrepți în sus, vei ajunge în orașul curcubeu Cape Town, din sudul Africii. Dacă o iei în dreapta, vei da peste o ţară cu baobabi giganți și lemuri cu fețe amuzante, Madagascar. Apoi, dacă te întorci spre stânga și continui să mergi drept înainte, îţi va apărea în faţă, în cealaltă parte a lumii, râul Amazon, înconjurat de păduri asemănătoare unui câmp uriaș de broccoli în care trăiesc anaconde. De acolo, mergând drept în sus, poți să ajungi în Costa Rica, unde animalele trăiesc în libertate, fiindcă nu există grădini zoologice. Dacă continui să mergi în sus și o iei ușor spre dreapta, poți să vizitezi Parcul Național Yosemite, unde arborii gigantici de sequoia abia aşteaptă să fie îmbrățișaţi. Pentru cei care vor să vadă cei mai mari urși din lume, departe, în nord, se află Alaska.

În partea de sus a hărții, cam pe la mijloc, se află Svalbard, o insulă în care soarele nu răsare timp de 4 luni și apoi nu apune timp de alte 4 luni. Și, dacă o iei puţin la dreapta, în drum poți vedea Iakuția, patria mamuților. După ce cobori puțin, nu uita să le faci cu mâna oamenilor Bajau din Filipine, care locuiesc în niște minuscule case plutitoare. Acolo, poți înota cu meduzele aurii în Lacul cu Meduze din Palau.

Așadar, dacă ești curios să afli ce se întâmplă în cealaltă parte a lumii, din Noua Zeelandă până în Patagonia, din Peru până în Japonia, din India până în Etiopia, din Nepal până în Bolivia, cine și cum trăiește, atunci această carte este pentru tine!

General
Anul 2023
Autor Zeynep Sevde, Kerimgan Akduman
Categorii Carti pentru copii, Enciclopedii / Cultura generala, Carti educative, Carti
Colectie Niculescu kids
Editura Editura Niculescu
ISBN 9786063809019
Pagini 80 pagini
Format Softcover

RECENZII Ce se afla de cealalta parte a lumii de Zeynep Sevde, Kerimgan Akduman

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie