Carol al II-lea, un rege, un cult, o camarila

Ni se deruleaza, astfel, in fata ochilor viata demna de un roman sau de un scenariu de film a lui Carol al II-lea, de la copilaria promitatoare, ce-i drept fara prea multe constrangeri si in absenta unei stricte supravegheri a parintilor, la adolescenta zvapaiata si marcata de primele aventuri amoroase pe timp de razboi, trecand prin episoadele succesive de renuntare la tron si la calitatea de Principe mostenitor, urmate apoi de anii de pribegie si restauratia savarsita la 8 iunie 1930… - Sorin Liviu Damean

…volumul prezinta o suma de calitati dintre care consemnam, in primul rand, originalitatea demersului stiintific, intemeiat pe o bibliografie consistenta si o ampla cercetare/documentare in arhivele interne si biblioteci. Remarcam, totodata, orizontul vast de abordare si interpretare problemelor; obiectivitatea si detasarea in expunerea faptelor si fenomenelor; sistematizarea si structurarea logica si riguroasa a materialelor si materiei; preocuparea pentru detalii semnificative; organizarea tematica si cu talc a capitolelor si subcapitolelor si tratarea tematica logica si convingatoare; stilul ales, placut si alert, aproape jurnalistic, care asigura fluenta, dar si receptivitate din partea cititorului… - Corneliu Ciucaru

Carol al II-lea a ramas in istoria familiilor domnitoare europene drept printul care a renuntat de trei ori la mostenirea regala, provocand mari probleme familiei regale si implicit tarii, generand instabilitate pe scena politica, astfel fiind necesara o Regenta ce s-a dovedit neputincioasa in fata luptelor de partid si mai apoi a crizei economice. Documentele vremii au aratat cauzele acestor renuntari: sunt precumpanitor de ordin sentimental, denotand lipsa de respect fata de tara si familie, parintii sai reusind sa-l intoarca la datoria sa de principe mostenitor in 1918 si 1919, dar nu si in 1926. La intalnirea lui Carol cu Ferdinand din Franta, principele nu a admis sa renunte la Elena Lupescu si sa se intoarca in tara, fapt ce a provocat o si mai mare suparare regelui, tatal sau, ce inca mai spera. - Daniel Dieaconu