Cararile diversiunii. Un panoptic al uneltirilor si amagirilor publice. Editia a II-a

(…) Desigur, lectura acestor „cărări ale diversiunii” nu prea conduce spre nişte opinii exaltante asupra speciei umane, în stare adică să adeverească temeiul şi mai ales sinceritatea unor sentinţe de felul: „Omul este cel mai preţios capital” şi „Omul, ce măreţ sună acest cuvânt!” lăsate moştenire de tătucul I. V. Stalin, respectiv Maxim Gorki…

Dacă hălăduiam pe vremea şi în voievodatul bunului cronicar Grigore Ureche, nutream, poate, nădejdea că scrierea de faţă ar avea şanse „să rămâie feciorilor şi nepoţilor de învăţătură, despre cele rele să se ferească şi să socotească, iar despre cele bune să urmeze”. Cum, însă, în veleatul modern, iluziile în privinţa utilităţii imediate a poveţelor cărţilor date la lumină s-au micşorat considerabil, va trebui să ne consolăm cu relevarea perspectivei filosofico-moraliste. Iar, în împrejurarea dată, contemplarea jocului de umbre şi lumini al succesiunii intereselor imperioase, vicleniilor şi loviturilor năpraznice – întâmplate istoriceşte de-a adevăratelea sau evocate sub auspiciile veridicităţii literare – ar putea, cred, să nu fie lipsită de interes.