Aurel Vlaicu, cu ochii plini de praf de stele

„M-am ridicat dincolo de limita putințelor omenești. Am intrat in sfera unde omul nu mai insemneaza nimic fața de infinitul atotputernic.”

Inainte și dupa temerarul Aurel Vlaicu, pe teritoriile statelor romanești sau locuite de romani au existat nu puțini pasionați ai zborului, care, intr‑un fel sau altul, au reeditat mitul personajului antic menit – cu un preț simbolic tragic – sa zboare catre Soare.

Vlaicu insa s-a prabușit tocmai atunci cand, dupa atatea izbanzi, iși propusese, simbolic, sa zboare peste Carpați. A fost, oare, victima unui scenariu malefic?

Prințul Bibescu iși dorea sa fie lider absolut in tot ceea ce intreprindea, iar Aurel Vlaicu dobandea tot mai multa relevanța intr-unul dintre domeniile care marcau o mare pasiune a prințului – aviația. S-ar fi putut oare inverșuna Bibescu impotriva unuia care, la o adica, nu era decat un simplu inginer și pilot, lipsit de ascendența nobila, de avere și de poziție in societate? Greu de crezut, dar deloc imposibil. Totuși, de aici pana la a sugera ca prințul s-ar fi putut preta la punerea la cale a unui sabotaj criminal la adresa rivalului sau neasumat este o cale mult prea lunga și mult prea speculativa.

Dar, fara a-l numi direct (și, poate, chiar fara a se gandi neaparat la Prințul Bibescu!), rudele directe – fratele Ion și nepoata Aurelia – ale lui Aurel Vlaicu au lansat aceasta veritabila teorie a conspirației: aviatorul nu fusese victima nici a unui atac de cord subit și nici a unui eveniment meteorologic fatal, ci a unei maini criminale, care-i „umblase” la motor, deteriorand niște elemente ale mașinariei. Așadar, crima cu premeditare?!?