Arbitrajul comercial intern si international. Jurisprudenta adnotata si comentata 2015-2019

de: Marin Voicu

 

Publicat de: Editura Universul Juridic

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
„Hotărârea arbitrală constituie centrul vital al întregii proceduri; ea este cartea de vizită a Tribunalului arbitral, a membrilor săi, a întregii Curți, dar și a avocaților, ca parteneri consistenți în pregătirea, desfășurarea și finalizarea procesului arbitral”.

Marin Voicu, bine-cunoscută personalitate în domeniul juridic datorită rolului său important în instituții de prestigiu, dar și datorită volumelor și articolelor scrise, semnează Arbitrajul Comercial intern și internațional. Doctrină și jurisprudență, partea a II-a, un complex volum, ce prezintă jurisprudența ICCJ din perioada 2015-2019, în care regăsim starea arbitrajului comercial din România, dar și din Europa, precum și starea justiției civile, comerciale și de contencios administrativ în statele membre ale Uniunii Europene.

Astfel, sunt prezentate procedura arbitrală, exemplificată prin sentințe ale Curții de Arbitraj, arbitrajul de urgență, dar și excepțiile de procedură și de fond.

O parte importantă a lucrării este dedicată contractelor civile și comerciale – cum sunt, de exemplu, contractele de asociere, de vânzare, de management, de cesiune sau de prestări servicii – , dar și obligațiilor acestor contracte civile și comerciale în caz de neexecutare, prescripție ori reziliere.

Arbitrajul Comercial intern și internațional. Doctrină și jurisprudență este, cu siguranță, un volum impresionant prin informațiile și detaliile oferite, bazat pe experiența vastă ale autorului.

Luciana Răducanu

General
Anul 2020
Autor Marin Voicu
Categorii Drept, Drept comercial / afacerilor, Carti
Colectie Practica judiciara
Editura Editura Universul Juridic
ISBN 9786063906169
Pagini 566 pagini
Format Softcover

RECENZII Arbitrajul comercial intern si international. Jurisprudenta adnotata si comentata 2015-2019 de Marin Voicu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie