Amintiri din viata si activitatea misionar-pastorala
de: Pr. Iulian Benche
Publicat de: Editura Ecou Transilvan
Anunta-ma cand revine pe stoc!
Istoricul Nicolae Iorga, am hotărât să consemnez unele din faptele şi momentele prin care am trecut în viaţă, făcându-mă să străbat drumurile ei, adeseori în zig-zaguri.
Din pastoraţia responsabilă, cu urmări binefăcătoare, voi încerca să prezint unele aspecte. Prin consemnarea în scris a unor împrejurări şi fapte, nu m-am gândit să hulesc şi să critic pe nimeni. M-am străduit să răspund vocaţiei. Prin înşiruirea unor evenimente, multe ostile mersului familiei mele, aceasta poate să însemne o exagerare la prima vedere. în toate am văzut şi am simţit harul lui Dumnezeu, mai ales prin arhiereul TEOFIL HERINEANU care a condus Eparhia Cluj în cea mai grea perioadă, a comunismului, care voia să interzică cu desăvârşire existenţa Bisericii, dar dreptatea lui Dumnezeu a fost cu noi.
Corectitudinea mea i-a făcut pe mulţi să creadă că aş fi o fire dificilă. Asta pentru slugarnicii confraţi ai regimului ateu care aveau caracterul făţărniciei. N-aveau corectitudine.
Este bucuria de-a trăi ceea ce ţi-a rânduit Dumnezeu care răsplăteşte pe fiecare după faptele sale, adeseori încă din lumea aceasta. Cunoscând acţiunea tendenţioasă a celor „hărăziţi” la vreme să înconjoare pe cel depăşit de vârstă, să nu uităm înţelepciunea lui Socrate: „Doar două lucruri sunt infinite: Universul şi prostia umană. De primul nu sunt foarte sigur.”
Timpul le va lămuri pe toate.

General | |
Anul | 2015 |
Autor | Pr. Iulian Benche |
Categorii | Biografii / Memorialistica, Istorie, Carti |
Editura | Editura Ecou Transilvan |
ISBN | 9786067300697 |
Pagini | 406 pagini |
RECENZII Amintiri din viata si activitatea misionar-pastorala de Pr. Iulian Benche
Nu exista inca nicio recenzie scrisa!